Creativitatea in fotografie
  Brooks Jensen
   
Prima pagina
Povestea cartii
Descarca fragmente din carte
Comanda
Comanda

 

  Fragment
 
La fel ca limba scrisa si vorbita, fotografia poate fi descrisa ca o întreprindere „plina de bogatie“, fiindca ofera atât de multe posibilitati. În limba vorbita, avem naratiunea, universurile poeziei, jurnalismul, textele publicitare, versurile cântecelor etc. Faptul ca limba are atâtea modalitati prin care ne permite sa fim creativi o face sa fie un mediu ideal de comunicare.
În mod similar, fotografia este deopotriva de bogata. Adeseori am gasit util sa gândesc în termenii unui spectru liniar: la un capat al spectrului fotografic este documentarea, la capatul opus este lumea fotografiei imaginative. Naratiunea cu caracter personal este undeva la mijloc.

S-ar crede ca este de maxima importanta sa stiti la care capat al liniei se afla lucrarea voastra înainte de a merge mai departe, dar de multe ori descopar, atunci când vorbesc cu fotografii în întâlnirile de analiza, ca nu este cazul. Imaginati-va dilemele unui scriitor care nu ar fi sigur daca scrie un roman, o stire, o poezie sau un text publicitar. În mod similar, un fotograf care se angajeaza într-un proiect creativ poate fi ajutat de faptul ca stie, înca de la început, daca proiectul este unul documentar, este o naratiune personala sau este unul imaginativ.

Despre acest capat al spectrului – sfera imaginatiei – as dori sa vorbesc în aceste consideratii. Dar înainte de asta, ar fi bine sa avem întregul spectru în minte. Pe deplin constient ca ma aventurez pe un teritoriu riscant, dati-mi voie sa dau câteva definitii preliminare.

Ma gândesc la o lucrare documentara ca la tipul de demers în care fotograful spune povestea altcuiva. Gânditi-va la Country Doctor de W. Eugene Smith, Tir a’Mhurain de Paul Strand sau lucrarile fotografilor FSA. Si mai bine, sa ne uitam în paginile LensWork: Gânditi-va la Appalachian Portraits, de Shelby Lee Adams, Campo Adentro, de Busan S. Bank, sau Bethlehem Steel, de Shaun O’Boyle. Acesti fotografi au succes deoarece ne spun o poveste despre lume. Fac asta într-un mod plin de forta evocatoare, care ne formeaza si ne informeaza. Ne arata o lume obiectivata, cel putin în masura în care ceva poate fi cu adevarat obiectiv. Fotograful ramâne pe cât posibil invizibil, regizând de pe margine, în timp ce subiectul ocupa centrul scenei.

Undeva la mijlocul spectrului gasim ceea ce eu caracterizez ca naratiune personala, unde un fotograf îsi spune propria poveste. Aici ma gândesc (din nou, din numerele anterioare ale revistei LensWork) la Beware of Dog, de Martha Casanave, 27 Mornings in Winter, de Doug Ethridge, sau Remembering Prague, de Vladimir Kabelik. Exista o componenta de imaginatie în aceste lucrari, dar ele pretind ca ne spun ceva real, desi personal. Si acestea pot fi incredibil de puternice si pline de forta evocatoare. Pentru ca aceste proiecte sa reuseasca, trebuie sa depaseasca planul personal si sa ne ofere ceva care sa impresioneze la nivel universal. Biografia pur personala poate fi plicticoasa si distanta. În calitate de public, trebuie sa empatizam si chiar sa interiorizam lucrarile lor.